romanintaramea

Archive for the ‘Dulce Românie’ Category

E februarie! La cum ninge afară nu m-aș fi gândit că am lăsat ianuarie în urmă, dar de dimineață m-a sunat o prietenă să mă întrebe ce cadou să-i ia iubitului de Valentine’s? Și ce să-i ia de Dragobete?…

Brusc mi-am amintit că asta-i luna aia plină de inimioare, puf, ursuleți, cutii de bomboane în formă de inimă, multe povești siropoase și declarații de mai că-ți vine să cumperi toate șervețele din hypermaketuri. Uite d-asta nu-mi mai place mie luna asta care avea toate șansele să devină după august luna mea preferată.

Nu-mi plac rufele spălate în public, nu-mi plac oamenii care epatează și, deci, nu-mi plac pufii, ștrumfii, ursuleții și iubăreții ăștia care invadează televizorul, netul, piața, magazinele și viața  cu tot roșul ăla amestecat cu alb.

Atâta iubire și atâta iubire…. Lămâi are cineva?

P.S. Dacă tot ținem morțiș la chestia asta cu iubirile, măcar să ne iubim românește. Zic!

Sursa foto: Florian Negrei

Anunțuri

Sunt un copil născut în București, dar crescut pe ulițele satului oltenesc. Am fost zilele astea la țară: vreme grozavă, oameni primitori și câțiva copilași care alergau pe stradă cu tot felul de ”treburi”.

Sâmbătă i-am privit cum se jucau pe marginea drumului, fără jucării scumpe. De fapt, fără jucării, doar cu o punguță de bomboane vrac de toate culorile și bănuiesc că și cu toate aromele. Erau copiii altui univers, îndepărtat de cel al imperiului calculatorului și al programelor TV cu desene violente. Păreau sănătoși chiar și fără vitaminele marțienilor sau mai știu eu ale căror ființe extraterestre care apar în reclamele noastre.

Ei, eu, poate și voi, am, fost și suntem copii ai asfaltului, pe el desenam șotronul, pe el alergam vara în picioarele goale fără să-i simțim fierbințeala, pe el viața părea o cursă prea lungă pentru a-i atinge sfârșitul, iar toate visele păreau aproape, posibile, firești.

 Asfaltul e pista de alergare de pe care unii dintre noi ne-am abătut.

sursa foto: de aici

Iubesc România pentru lucrurile simple, naturale, pe care le are, pentru oamenii ăia minunați de la țară care au o bunătate superbă. Iubesc România pentru că doar aici poți să te amuzi de la prima oră vâzând 5 muncitori cu mapa și doar unul cu sapa, doar aici oamenii se îngrămădesc la autobuz fără să aștepte ca măcar să se deschidă ușile. Îmi plac liniștea de la țară, atmosfera de Crăciun, costumele populare tradiționale, colindele noastre, apa de izvor, mirosul cozonacului, litoralul nostru așa cum e el și munții noștrii.

Îmi e tare drag și mă simt mândră când aud de succesul românilor din străinătate și mă enervez sau chiar amuz când aud despre problemele pe care le fac anumiți cetățeni români tot pe afară.

Pentru toate provocările și pentru toate lucrurile minunate pe care ni le oferă: La mulți ani, România!

Sursa foto: Gandul, Roportal, Antimedia, Mediafax


Categorii

Octombrie 2017
L M M M V S D
« Feb    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031