romanintaramea

Să dăm click cu click cei cu inima română. Românii sunt deștepți

Posted on: 17 Noiembrie 2011

Nu m-aș fi gândit niciodată să caut pe Google sintagma ”românii sunt…” Dar s-au gândit cei de la ROM la o campanie drăguță, că tot vine 1 Decembrie și mai ales pentru că ne trebuia și o campanie care să ne trezească acea demnitate, acea conștiință, și acel patriotism… pe care le-am pierdut.

În definitiv cred că ne-am săturat toți de ipocrizia francezilor și a italienilor care ne țin morală în ”scenetele lor umanistice”. Căci da’ românii au mai mult umor decât astea două popoare la un loc. Și ne-am săturat și de replicile celebre ”Asta e… Trăim în România” despre care am mai scris. Așa că hai să facem ceva pentru imaginea noastră.

Cred în oamenii frumoși pe care i-a avut România și îi are:  în fața unor nume mari precum: Constantin Brâncuși, Octavian Paler, Oana Pellea, Prințesa Sturza, Dan Puric, Amza Pellea, Camil Petrescu, Constantin Tănase, Ilie Năstase, Maria Tănase, Ștefania Vodă, Maria Lătărețu, Laura Stoica, Mihai Eminescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Alexandru Ioana Cuza, generalul Antonescu, Nadia Comăneci, Lucian Bute, Doroftei, micuța Picasso (Alexandra Nechita), Lucian Blaga, fetele care au luat medalia de aur la spada, trupe precum Iris, Pheonix și Holograf, Dida Drăgan, Cristian Nemescu, și lista poate continua la nesfârșit. Avem, deci, oameni care ne-au deschis viitorul, oameni care ne pot inspira să fim mai buni, să perseverăm, să clădim frumos… dar cât de atenți suntem la talentul lor, la munca lor susținută, la modul în care ne-au predat arta de a trăi frumos?

Zic în cazul ăsta să dăm click cu click cei cu inima română! pentru că românii sunt deștepți, frumoși, minunați, senzaționali….

Sursa foto: ROM

Anunțuri
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Noiembrie 2011
L M M M V S D
    Dec »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
%d blogeri au apreciat asta: